Feeds:
Posts
Comments

Archive for December, 2007

Uneori, copiii ne demonstrează că pot fi mai puternici decât noi. Şi că atunci când sunt pasionaţi de ceva, sunt capabili să renunţe la toate bucuriile copilăriei şi să lupte pentru un vis.
E şi cazul micuţei gimnaste Cerasela Pătraşcu. Măsoară doar un 1.48, dar voinţa ei poate dărâma munţii.

Şi-a petrecut copilăria în săli de antrenament, departe de familie, fără vacanţe, jocuri şi răsfăţ. Dar ea e fericită: de şapte ani munceşte, pregătindu-se pentru jocurile olimpice. Face parte din lotul olimpic al României.

Duce o viaţă de luptă continuă: se trezeşte la 06.30 şi ajunge să adoarmă în jur de 22. O viaţă ca o sală de aşteptare, mereu departe de casă, întotdeauna în camere impersonale, fără amintiri multe sau emoţii inutile.

Cerasela Pătraşcu a intrat în gimnastică la vârsta la care alţi copii îşi lucrează musculatura cu joystick-ul, învaţă să numere încet până la 10 şi îşi inventează identităţi după ultimul film de desene animate văzut la televizor. Avea şi ea supereroii ei pe atunci.

Spune că atunci când a intrat în gimnastică se gândea că vrea să fie ca Nadia. Încă nu ştia că medalia de aur şi autografele semnate pe stradă sunt o parte infimă dintr-o viaţă plină de muncă grea, sacrificii continue şi mai ales multă durere.

Între timp a ajuns la 15 ani de viaţă şi şapte de gimnastică şi a învăţat să-şi gestioneze durerile. Atunci când palmele rupte nu o mai lasă să se antreneze, îşi prinde mâinile în chingile de la paralele, aparatul ei preferat, îşi ia elan – punctul ei forte- şi zboară cu ochii închişi şi mintea golită de orice gând. Aşa se relaxează ea. Pentru că momente ca acestea sunt puţine.

Îi e dor de părinţi, acasă nu merge decât la sfârşit de an. Dar s-a făcut mai puternică. E un om maturizat repede, de nevoie. În lotul olimpic, nimeni nu are timp de copilării. În gimnastică, anii trec altfel, mai grăbiţi.

Performanţele se obţin greu, medaliile valoroase sunt puţine, iar pensia vine imediat după adolescenţă. Sau, şi mai grav, după vreo fractură care le poate arunca permanent pe banca de rezerve. Aşa că nu e timp de pierdut, de plâns sau de regretat. La urma urmei, Nadia a reuşit atâtea fără să aibă ce are ea astăzi: telefonul mobil şi messengerul. E un copil prin corespondenţă, într-o copilărie la fără frecvenţă.

China este visul secret al fiecăreia dintre cele 15 gimnaste câte are România în lotul olimpic. În curând, se va face selecţia. Se va şti cine ne va reprezenta la jocurile olimpice de anul viitor. O dorinţă care eclipsează orice altceva. Nu discoteci, nu filme, nu jucării, nu iubiri de adolescent. Visul lor e altul, mai mare, mai puternic, mai de neînţeles poate pentru alţii de vârsta lor.

Chiar dacă pentru unele dintre ele verbul a câştiga ar putea rămâne de neconjugat, aceste fete trăiesc fiecare minut din zi având în minte un singur gând- sub luminile reflectoarelor, într-o sală plină până la refuz, sub culorile jocurilor olimpice, o medalie de aur le va recompensa anii munciţi.

Sursa ProTV International

Advertisements

Read Full Post »